VIGHI/MARINEASA: Continentul gri. Securitatea şi lumea culturală timişoreană

-Daniel Vighi & Viorel Marineasa

CONTINENTUL GRI

 SECURITATEA ȘI LUMEA CULTURALĂ TIMIȘOREANĂ

Cuvânt lămuritor

Inaugurăm o cercetare, sperăm îndelungată, a istoriei literare timișorene din perspectiva dosarelor Securității. Trebuie să precizăm din capul locului că nu suntem mânați în scotocirile prin arhivele CNSAS de polițe de plătit, de ambiții demolatoare sau de intenții, altele decât acelea prin care redăm cititorilor interesați de trecutul nostru cultural, frânturi de istorie și de viață literară (multe scene au un inconfundabil parfum de epocă dar și umor involuntar). Nici grila de judecăți axiologice și etice ale Securității nu este de cele mai multe ori similară cu a noastră, a autorilor investigației. Lectura lucrătorilor Securității era una destul de primitivă, restrânsă la obiectivele pe care le aveau în vedere în munca de urmărire informativă: defăimarea regimului și atentatul la imaginea țării prin literatură. Citind așa creațiile literare, erau eliminate judecățile estetice, nu-l interesa pe omul din Securitate performanța scriitorului din punct de vedere estetic. Lectura ofițerului se centra unilateral pe conținut, și acesta redus la scheme. De asemenea, nu erau disociate limpede atitudinile de autentică împotrivire la regim, de multe ori fiind urmăriți oameni care, deși au făcut compromisuri consistente cu regimul, își defulau la birturi și prin cenacluri frustrările generate de propriile abdicări. Dincolo de toate însă, rămân viața, oamenii, sentimentul de istorie furată și recuperată.

Ținem să aducem mulțumiri colectivului de la CNSAS, în special cercetătorilor Cristina Anisescu și Silviu Moldovan, cu care lucrăm efectiv. Amintim tot aici, la început de drum, și pe cei care asigură multiplicarea și prelucrarea documentelor, clasificarea și expedierea acestora. Facem precizarea că documentele recuperate, puse în valoare și comentate, aparțin Fondului Documentar de Istorie Literară Timișoreană a Asociației Culturale ARIERGARDA.

Caransebeș, în ziua de 6.07. 1963, în jurul orelor 10.30

Prezentăm Dosarul R 091972[i] cota SRI 4575, privindu-l pe Sorin Titel în ultima sa perioadă caransebeșeană până la transferul în Timișoara, la revista Orizont. Scriitorul a funcționat ca profesor la Școala Medie nr. 1, actualul liceu Traian Doda. Obiectivul organelor de Securitate din oraș la ”problema ȘTIINȚĂ, ARTĂ ȘI CULTURĂ” îl constituia Casa Raională de Cultură, cu cenaclul literar Ioan Slavici, ” în care activează și depun activitate în mod permanent de creatori un număr de 58 elemente (sic!)” (dosar CNSAS, R 091972, fila 11) . În atenția organele de urmărire se afla în special Nichifor Mihuță[ii],  ”lucrat prin acțiune informativă, fiind suspect de scrieri cu caracter dușmănos” (fila 27).

Un cenaclul de provincie scrutat cu ochi vigilent

Cenaclul literar cu pricina fusese în atenția Securității încă din 1962, atunci când, în actele sale, apare un tabel cu numele membrilor și cu locul lor de muncă, document primit de la Casa Raională de Cultură în 28 septembrie același an. Reproducem documentul așa cum l-am găsit în dosar (fila 28):

Din perioada imediat următoare (12. 07. 1963) există o notă informativă a sursei ”Radu Zaharescu ”, dată la locul de întâlnire intitulat ”Policilinica”; aceasta arată că s-a întâlnit în 2. 07. 1963, ora 18, cu Constantin (sic!) Titel, tatăl scriitorului Sorin Titel, bucuros că fiul său a primit 12.000 lei pentru volumul nou apărut[xi]. În discuție, el a subliniat grija regimului față de scriitorii începători și față de oamenii de litere în genere: ”dacă EMINESCU ar fi trăit astăzi, nu ar fi fost un om supus privațiunilor de tot felul, la care l-au supus guvernanții pe vremuri” (fila 26). Sursa mai informează că ”în ziua de 6.07. 1963, în jurul orelor 10.30 s-a întâlnit la Policlinică cu Mihuță Nichifor, profesor și culegător din folclor din Banat”, care i-a propus ca o parte dintre membrii cenaclului ”să se întrunească acasă la careva din ei și acolo, la un pahar de țuică, să se discute eventualele lucrări care se vor supune apoi cenaclului. Motiva aceasta prin faptul că o discuție amicală, neoficioasă, poate eventual să dea roade mai bune…”. Căpitanul Ioan Duma, cel care a primit nota informativă, observă că agentul este nou recrutat și-i completează instructajul, trasându-i ca sarcină să participe regulat la ședințele de cenaclu și să semnaleze discuțiile de acolo. Îi cere, de asemenea, să cultive relații mai strânse cu Nichifor Mihuță (filele 26-27).

Se pare că sursa ”Radu Zaharescu” nu a mulțumit așteptările organelor de Securitate, preocupate ciudat și excesiv de ”cazul” profesorului Mihuță. La rândul lui, căpitanul Moise Purdea lucrează cu doi informatori. Acesta se întâlnește cu sursa ”Remus” în data de 17.01. 1964, în locul ”Casa Flora”. Informatorul relatează că a discutat cu Nichifor Mihuță despre un articol din revista Tribuna al lui Ion Lungu, în care este criticat volumul Copacul de Sorin Titel. Mihuță îl apreciază pe Lungu și dezavuează recenziile semnate de prietenii lui Titel[xii], apărute în Gazeta literară și Luceafărul; tot atunci adaugă că între revista clujeană și cele bucureștene ”au fost neînțelegeri, s-au atacat unii pe alții, fiind nevoie de intervenția partidului să pună capăt atacurilor reciproce”. De altfel, aceste neînțelegeri persistă la modul surd (fila 25). Peste o săptămână (24.02. 1964), securistul se reîntâlnește în același loc cu sursa ”Remus”, discuția se învârtește din nou în jurul lui Mihuță, care îi mărturisește informatorului că a neglijat proza în favoarea poeziei și că a mers pe linia pesimismului, orientare neadmisă în regimul socialist. Sursa îl îndeamnă, provocator, ”să creeze poezii pline de viață, de gust, de vioiciune și să le publice în Scrisul bănățean”. Răspunsul vine în tonalitate omenească, înfrânt-invidioasă: ”Domnule, este foarte greu să treci de la un gen la altul, mai ales în poezie, poate și vârsta nu-mi mai trimite să părăsesc un gen în care am crezut și am scris”[xiii]. Mihuță se proclamă ca fiind singurul folclorist de seamă, iar prieteni ca Ion Lungu din Cluj, ”mai cu competență decât unii din București”, pot să-l ajute să publice. Revine apoi la recenzia din Tribuna, care a fost aspră cu volumul lui Titel, ”doar o bucată a fost găsită mai bună, restul – mediocre”. Sursa insistă asupra colaborării sale cu Sorin Titel, iar Mihuță îi răspunde că ”doar ce se întâlnesc la școală și mai vorbesc, nici măcar nu știe unde stă Titel, și desigur nici Titel nu știe unde locuiește el”. Concede, totuși, că Sorin Titel, în timp, ”va deveni un scriitor de bază, mai cu seamă că el lucrează și în cinematografie”. Rezoluția căpitanului aflat la primire este implacabilă și pragamatică: ”Nota se va exploata la acțiunea informativă privind pe profesorul Mihuță Nichifor” (fila 24).

Sorin Titel uită să-i dea lui Nichifor Mihuță Copacul

Zile febrile în acel sfârșit de februarie 1964, în climatul anunțatului dezgheț ideologic. Căpitanul Ioan Duma, același, recurge la alți doi informatori; se întâlnește cu sursa ”Dragomir” în 21. 02. 1964, în casa conspirativă ”Racovița”. Aici informatorul îl caracterizează pe Sorin Titel ”din auzite”: colegii de școală îl consideră ”foarte orgolios”; ”Când i-a apărut fotografia în ziar (…) trecea cu ziarul pe la toți colegii”; unii sunt de părere ”că schițele lui Sorin Titel n-ar fi văzut lumina tiparului dacă n-ar fi avut un bun prieten, probabil coleg de facultate, care să-i fi aranjat lucrurile”. Mai apoi sursa spune că ”nu cunoaște numele persoanei (care l-a ajutat pe Sorin Titel, n.n.) și nici funcția, dar se va strădui să o afle”. Intervine în discuție relația nu tocmai amicală dintre Mihuță și Sorin Titel: primul consideră unele schițe ale celui de-al doilea ”bunișoare”, dar se arată contrariat că ”Titel n-a găsit de cuviință să facă cadou un volum din schițele publicate, cu toate că Mihuță l-ar fi ajutat cu o seamă de cărți și cursuri pentru facultate”. Securistul face următoarele observații: ”numitul Titel Sorin este luat în studiu de organele noastre pentru a fi recrutat ca agent în problema Știință, Artă, Cultură, respectiv pentru lucrarea unor elemente din cadrul cenaclului literar Ioan Slavici, printre care și Mihuț Nicolae[xiv] (sic!).” În final, informatorul este însărcinat să afle relațiile în care se află Sorin Titel cu cadrele didactice din cele două școli medii. (fila 21).

Al doilea informator, cu numele de agent ”Stepan Adrian”, se întâlnește cu căpitanul Duma în 24.02. 1964 la Casa de Cultură. Acesta prezintă episoadele mai importante din viața lui Sorin Titel: îl cunoaște din 1951-1952, pe când era elev ”a manifestat înclinații spre literatură și citea mult”. A urmat un an cursurile Institutului de Teatru, secția Regie-Film, iar în anul al doilea s-a transferat la Facultatea de Filologie la sugestia părinților; a avut ”unele neplăceri[xv] la facultate, care au coincis cu evenimentele din Ungaria din 1956”, atunci când administrația a întârziat plata burselor, a fost exmatriculat[xvi] și s-a transferat la Cluj; a trecut la fără frecvență și a intrat în învățământ în raionul Caransebeș. ”Anul acesta știu că termină Facultatea de filologie la București”. Continuându-și caracterizarea, informatorul îl consideră pe Sorin Titel ”bine orientat”, scriitor de succes cu numeroase proze publicate în reviste literare și cu un volum recent apărut. Proza lui Sorin Titel ”ridică probleme legate de viața omului nou în noile condiții sociale, în special ale tineretului”. Prietenii săi din Caransebeș sunt Horia Pătrașcu, pe atunci student la București, și George Suru, instructor de teatru în oraș, ambii scriitori talentați.  (Urmează un pasaj anonimizat de CNSAS prin lege.) ST este ”un pasionat meloman”, ceea ce l-a apropiat de dr. N. Cotreanță. ”Ca moral (sic!) nu i se poate reproșa nimic, este destul de modest și accesibil, cu toate că este foarte bine pregătit profesional.” Același dă și alte informații: ”a scris scenariul unui film referitor la viața unei familii de muncitori, mutată de curând  într-un bloc nou. Scenariul a fost acceptat de Studioul București. În prezent lucrează la un roman despre viața tinerilor pe care intenționează să-l prezinte editurii pentru publicare.” Informatorul îl apreciază pentru proza sa și pentru ”delicatețea cu care abordează probleme destul de dificile fără a face paradă de «nou», element  care atacat cu intenția de a șoca produce impresii de violență în scris”[xvii]. Observațiile de la sfârșitul Notei informative ale lucrătorului din Securitate întăresc ideea că ”numitul Titel Sorin este luat în studiu de organele noastre pentru a fi recrutat ca agent”. Cât despre informatorul ”Stepan A.”, este apreciat că a furnizat informații utile în domeniu, ”contribuind și la obținerea unor scrieri literare suspecte a(le) obiectivului M. N.”(filele 22-23).

Tovarășii de la Secu au nevoie de un ”element inteligent” și ”elegant îmbrăcat”

Procedurile Securității se derulează alert. Căpitanul Ioan Duma, șef al Biroului III al Serviciului Raional din Ministerul Afacerilor Interne, alcătuiește un referat în 5.03.1964, prin care propune recrutarea lui Sorin Titel în folosul Securității datorită calităților sale: ”element inteligent”, ”o bună pregătire culturală și profesională”, ”se bucură de mult prestigiu și relații în cercurile literare din Timișoara și București”, ”angajează și poartă discuții de orice natură”, ”sociabilitate și comunicativitate”, ”își crează (sic!) cu ușurință relații și prietenii”, ”se poartă bine și elegant îmbrăcat” (filele 17-18).

În aceeași dată, căpitanul Duma scrie un Raport cu propunerea de recrutare, care primește acordul șefului Serviciului Raional, căpitanul Moise Purdea, și este aprobat ulterior de șeful Direcției Regionale Banat, colonelul de securitate Viliam Steskal[xviii]. Raportul are cinci părți: I. Scopul și necesitatea recrutării sunt în legătură cu obiectivul Casa Raională de Cultură, cu atenție asupra Cercului Literar Ioan Slavici, fapt motivat în rândurile de mai jos în felul următor: ”Pe linia problemei Știință, Artă și Cultură un obiectiv important îl constituie Casa Raională de Cultură cu cercurile literare Ion (sic!) Slavici în care activează și depun activitate în mod permanent de creator un număr de 58 elemente. Unele din acestea fie pe baza activității politice din trecut, fie ca urmare a unor discuții și vederi negative, sau chiar prin compunerea unor lucrări cu caracter suspect, prezintă importanță pentru organele noastre, merită a fi lucrate informativ. Asemenea elemente ce interesează în mod deosebit se pot menționa: Galescu Constantin – fost condamnat pentru deținere de armament, Fortunescu Cornel – fost colonel în  armata burgheză, Mihuță Nichifor – element lucrat prin acțiune informativă pentru scrieri cu caracter ostil, etc. Pentru lucrarea informativă a acestor elemente și respectiv cunoașterea problemelor ce ne interesează din acest domeniu, organele noastre nu posedă decât un singur agent, catre însă nu poate cuprinde în totalitate cele de mai sus. Astfel, față de această situație și întrucât activitatea de diversiune ideologică ce unele elemente ar încerca să o desfășoare nu poate fi descoperită decât cu agenți bine pregătiți, dotați cu o pregătire și cunoștiințe (sic!) temeinice în domeniul artei și culturii și implicit cu legături corespunzătoare cu elemente suspecte, organele noaste au procedat la punctarea și studierea mai multor elemente din rândul celor ce desfășoară o asemenea activitate – de creație literară – studiul din care a rezultat că cel mai indicat și corespunzător element este Titel Sorin…” (filele 11-12).

Secțiunea a doua cuprinde Date biografice despre candidat, cu accent  pe atitudinea de protest din toamna lui 1956. Secțiunea a treia, intitulată Studiul asupra candidatului și utilitatea, prezintă calitățile personale și realizările literare. Totodată, autorul Raportului crede că viitorul agent informator va da informații bune despre Mihuță și-l va putea influența ”pozitiv” pe acesta.  Secțiunea a patra, Metoda recrutării, descrie modalitatea racolării prin ”discuții libere și convingere”. În secțiunea a cincea, care poartă denumirea Locul și metoda de aducere, este descrisă acțiunea propriu-zisă: ”recrutarea (…) se va efectua în orașul Caransebeș, la casa pentru recrutări numărul 3, iar pentru aducerea sa se va folosi «o întâlnire întâmplătoare» cu acesta, pe stradă, după ieșirea de la orele de curs (…) cunoscându-se că în fiecare marți are ore numai de la 8 la 9. După unele discuții asupra preocupărilor sale din ziua respectivă va fi solicitat pentru a se discuta unele probleme cu el, apoi invitat și condus la casa pentru recrutări nr. 3.  Considerăm că de la ora 9 și până la ora 12 sau 13, când scontăm a se efectua recrutarea – timpul afectat acestui scop este suficient și nu prezintă pericol de desconspirare, deoarece în mod obișnuit candidatul în jurul orelor 13-14 merge acasă. Recrutarea va fi efectuată de către cpt. Purdea Moise – șeful serv. raional – și cpt. Duma Ioan șeful bir. III care va ține legătura cu agentul după recrutare” (filele 13-15).

(va urma)

[i] Dosarele cu mențiunea inițială R sunt dosare de rețea, cu informatori recrutați. În scriptele MAI apare ca DOSAR PERSONAL nr. 16614 al inf. SORIN TITEL, numele conspirativ ANTON deschis la data de 20.05. 1964, microfilmat în 02.11. 1978 de UM 0906 Reșița.

[ii] ”S-a născut la 13 februarie 1927, în Zerveşti, jud. Caraş-Severin. A urmat şcoala primară în satul natal,

liceul în Caransebeş, studiile universitare la Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj. A activat, ca profesor de limba şi literatura română, la Vadu Crişului, judeţul Bihor, Jdioara şi Topolovăţu Mare,

jud. Timiş, Sacu, jud. Caraş-Severin şi la Liceul Nr.1 Caransebeş. A debutat în presă, în „Primăvara Banatului” (Lugoj) din 25 mai 1944. Până la instaurarea regimului comunist în România a mai colaborat la ”Ţara visurilor noastre” şi „Voinţa Banatului” (Timişoara), „Provincia” (Turnu Severin). Cu începere din 1947 până la sfârşitul său din viaţă, în 1982, a colaborat la „Almanahul literar”, ”Athenaeum” (Târgu Mureş), „Folclor literar”, „Orizont” şi „Drapelul roşu” din Timişoara, „Flamura”, „Semenicul” din Reşiţa, „Steaua” şi „Tribuna” din Cluj, „Veac Nou”, (Bucureşti) ş.a. A publicat două volume de poezii: Oglinzi paralele (cu o prefaţă de Petru Vintilă), Editura noastră, Bucureşti, 1946, Bilete pentru imaginaţie, Editura Albatros, Bucureşti, 1970. A fost cuprins în volumul Ano, Ano, Lugojano. Versuri în grai bănăţean. Selecţie, prezentări şi introducere de Gabriel Ţepelea, Ed. Facla, Timişoara 1974. A publicat poezii în numeroase culegeri literare, apărute la Reşiţa. A fost un bun folclorist, creaţiile poetice ale literaturii orale, culese de el, fiind apreciate de Lucian Blaga care a inclus câteva dintre acestea în antologia lui de poezii populare. O substantială contribuţie şi-a adus la vol. II Folclor din Transilvania. Texte alese din colecţii inedite; cu un cuvânt înainte de Mihai Beniuc, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1962 (p. 479-561). Din bogata sa colecţie de folclor, el a publicat multă poezie

populară în culegerile de literatură orală, apărute, local, în Caraş-Severin.” (Aurel Turcuș, Poezie în grai bănățean, vol. I, Editura Orizonturi universitare, Timișoara, 2009,  pp. 253-254).

[iii] Tatăl scriitorului Sorin Titel, autor al volumului Clipa i-a fost prea repede: (viaţa lui Sorin Titel) / cuvânt înainte de Eugen Simion, Bucureşti,  Cartea Românească, 1991

[iv] Prozator, autor al nuvelei care a stat la baza filmului Reconstituirea , regizat de Lucian Pintilie.

[v] Presupunem: Întreprinderea de Gospodărie Raională Caransebeș.

[vi] Jurnalist la Reșița, ziarul Flamura, decedat în anii 80 într-un accident de mașină, tatăl alpinistului Cornel ”Coco” Galescu. Actualmente, Biblioteca Municipală Mihail Halici din Caransebeș organizează un concurs de jurnalism care îi poartă numele.

[vii] În dreptul numelui, scris de mână, apare cuvântul ”candidat”, probabil în vederea recrutării. Presupunerea noastră este întărită de nota informativă din 12.07.1963, în care apare ca loc de întâlnire Policlinica și se menționează că agentul nou recrutat ”Radu Zaharescu” făcea parte din cenaclu  (filele 26-27).

[viii] George Suru (1940-1979),  poet de factură blagiană, autor al volumelor Așteptarea coralilor (1970), Semnul de taină (1972), Când dragostea e pasăre cântătoare (1976).

[ix] Poet și artist plastic. Semnează și Nicolae de Popa (1940-2007). Unul dintre marii boemi ai Timișoarei: straniu, hirsut, delicat, imprevizibil, ciclotimic.

[x] Adăugat de mână.

[xi] Este vorba de volumul de debut Copacul, Editura pentru literatură, București, 1963.

[xii] Securitatea exploatează tensiunile din cenaclu și mizează pe invidia scriitorilor.

[xiii] Să nu uităm că în anii aceia literatura își schimba paradigma.

[xiv] Evidentă greșeală de dactilografiere. Este limpede că se referă la același Mihuță Nichifor.

[xv] Exmatricularea din facultate a fost un motiv permanent de presiune și de șantaj asupra scriitorului utilizat în vederea racolării sale.  Pe de altă parte, Sorin Titel a încercat să fixeze în romanul neterminat Melancolie experiența acelor ani tulburi.

[xvi] Valeriu Panasiu, fost director al Casei de Cultură a Studenților din Timișoara, care a fost coleg de facultate cu viitorul scriitor, ne povestea că Sorin Titel aflând despre manifestația studenților din Praga împotriva ministrului învățământului din Cehoslovacia în care acesta era reprezentat  în postură de măgar, le-a propus colegilor ”hai să facem și noi la fel!” Acesta ar fi fost motivul real al exmatriculării.

[xvii] Informatorul pare, la rândul lui, un cunoscător al literaturii și al actualității culturale. Ofițerul care primește informarea o traduce/prelucrează însă în stereotipiile de gândire și de limbaj ale ideologiei vremii.

[xviii] Pe marginea Raportului există două aprobări scrise de mână, una în data de 12.04.1964 și alta în 16.04.1964, care este însoțită de recomandarea ”să nu fie dirijat decât la elemente pe care el ne semnalează pentru a ne convinge de sănceritate (sic!) și nu a deconspira obiective”. Semnătura olografă pare a fi a colonelului Steskal.

Articolul a fost publicat în versiune primă în revista Orizont. Multumim autorilor pentru permisiunea de a-l reproduce.