Vighi-Marineasa: Politicii revin în cîmpul literelor

DANIEL VIGHI & VIOREL MARINEASA

CONTINENTUL GRI

Prin amarnica trecere a atâtor ani, cer­cetarea istorică nu va putea da seamă dacă faptele scrierii Notelor informative ale unor Bolovan Nicolae, Diana Popescu, Traian si Ilie Georgescu (cf. CNSAS, Dosar 1943 vol. I, p. 3), păstoriţi de căpitani si de maiori ai locului, dar si de mai marii lor din Bucu­reşti, sunt ale acestora sau ale doamnei dac­tilografe Otvos Ecaterina. Ale oricui vor fi fost, un lucru este limpede: unele sunt ex­presive trăsnăi ale scriiturii, altele – pedepsiri ale limbii naţionale, desigur că avem si stâl- cituri conceptuale, cuvinte de uz obştesc din hermeneutica textului literar, dar si din critica ideilor si doctrinelor literare pe care le sistematiza, la vremea de atunci, Adrian Marino, proaspăt ieşit de la puşcărie, şi după anii petrecuţi cu bănăţenii noştri în deportare la Bărăgan, prin satele nou-nouţe, alcătuite din colibe, precum Rubla (denumire cu umor şi cu ironie voite?) din Bărăgan. Iată, bunăoară, ca să vorbim academic şi pe gust ştiinţific, producţia informativă a criptic- numitului Nicolae Bolovan, predată în casa conspirativă (la rândul ei criptic-botezată „Neagu Ioan”) chiar cu o zi înaintea sărbătorii naţionale din 23 august 1966:

„Notă informativă

În perioada 1 iulie-1 august 1966 făcîndu-se un schimb de experienţă între revistele ORIZONT şi FAMILIA, I. A. a lucrat la Oradea, iar OvIDIU COTRUŞ a_publicat un articol despre BLAGA în ORIZONT, între care, printre altele, arată că BLAGA a fost prieten cu tatăl său şi cu dînsul. Tot în acest timp secţia critică a revistei ORI­ZONT a ţinut un colocviu despre „Culoarea naţional’ a literaturii” la care au participat NICOLAE CIOB ANU, OVIDIU COTRUŞ, SORIN TITEL, C. D., ŞERB AN TOARTĂ (sic!), A. LILLIU (sic!).

Într-o discuţie între DUMBRĂVEANU şiCOTRUŞ^sORIN TITEL a afirmat c’ «literatura din ultimii dou’zeci de ani o pu­tem arunca în coş, abia acumjimpezindu-se lucrurile» şi de acum începe adevărata litera- tur’.

În mai multe discuţii,_COTRUŞ afirma că abia acum se ridică prietenii săi COR­NEL REGMAN (LUCEAFĂRUL), ION NEGOITESCU (publică în FAMILIA) şi ştefaN AUGUSTIN DOINAŞ.

În perioada acestui schimb de experienţă OVIDIU COTRUŞ a fost monopolizat aproape în exclusivitate de către ANGHEL DUMBRĂVEANU insistînd către acesta spre a fi publicat în revistă ION MAXIM.

Timişoara la 22 august 1966

1. «Nicolae bolovan»”

PARALELĂ ÎNTRE ZDROABA

STUDENTULUI ŞI CEA A SECURISTULUI

Nu ştim nici noi, cercetătorii, nici posteritatea cea mai îndepărtată nu va şti dacă Nicolae Bolovan, în creaţia sa din 22 august 1966, predată maiorului Coşeriu Ioan, a numit doi confraţi scriitori cu nume de pomină ludic-felliniană, adică ŞERBAN TOARTĂ şi A. LILLIU. Sau poate că expre­sivitatea involuntară a aparţinut dactilografei Otvos Ecaterina. Lăsăm misterul pe seama istoricilor literari mai aproape de exigenţele genului. Nu ne putem sustrage din a comenta puţintel şi sublinierile maiorului Coşeriu. Ori poate ale altcuiva, de prin departamente mai înalte. Ele seamănă cu acelea ce le găsiţi prin cărţile şi cursurile universitare întâm­plate de-a lungul anilor de zdroabă aca­demică. Diferenţa dintre sublinierile studen­tului şi cele ale securistului este că primul le face pentru el însuşi, iar cel de-al doilea – pentru şefi, pentru Partid, ca să tragă un semnal de alarmă.

Deci în primul caz al sublinierii, ţinta receptoare se îndreaptă mai ales spre cel ce subliniază în speranţa că ideea, concluzia, tema sau pomenirea din pagină i se va întipări în minte la vremea examenului sau, la o viitoare lectură, pentru a simplifica truda celei dintâi. În cazul sublinierilor din dosarele fostei Securităţi (revenim pentru a nuanţa), sensul şi ţinta receptoare este alta. Sublinierea poate aparţine celor care studiază documentul la nivel local. Sau mai sus. Rostul este acela de a sublinia „importanţa”, implicit „gravita­tea” sublinierii pentru următoarele obiective ale pândei informative sau, dimpotrivă, pen­tru a uşura citirea paginilor acestora de către mai marii din Securitate, de la partid, de prin alte părţi ale statalităţii socialiste mul­tilateral dezvoltate, „în vederea luării de măsuri”, ţinând cont, de bună seamă, de „importanţa”, respectiv „gravitatea” subli­nierilor.

Să inventariem şi să desluşim semnifi­caţia sublinierilor din Nota lui Nicolae Bolo­van din 22 august 1966.

TURNĂTORIA – ANALIZĂ DE TEXT

Iată-le:

– „Literatura din ultimii douăzeci de anio putem arunca în coş. abia acumjimpe- zindu-se lucrurile”

• „CORNEL REGMAN (LUCEAFĂ­RUL) , ION NEGOITESCUlpublicăîn FA­MILIA) şi ŞTEFAN AuGUSTIN DOINAŞ”
• ‘ ‘ANGHEL DUMBRĂVEANU insis- tînd către acesta spre a fi publicat în revistă ION MAXIM”

În sublinierea nr. 1, sensul ar putea fi: atenţie că obiectivul din doasarul nr. 1943, vol. 1 „POETUL”, respectiv numitul TITEL SORIN, crede şi susţine aruncarea la coş a literaturii de partid şi de stat din anii 1947 până acum, respectiv 1966. Concluzia numărul unu roman (I) este că numitul se arată a fi primejdios pentru ordinea de partid şi de stat din domeniul literaturii. Concluzia numărul doi roman (II) pune în valoare abne­gaţia, rezultatele şi performanţele muncii informative a Direcţiei Regiunea Banat a Securităţii, serviciul III.

În sublinierea cu numărul 2, semnifica­ţiile avute în vedere se referă la strecurarea în paginile revistelor culturale de partid şi de stat a unor „elemente certate cu normele şi idealurile clasei muncitoare înfrăţite cu ţărănimea de la sate, însoţite în frăţietatea lor cu multă recunoştinţă de pătura intelec­tualităţii de partid şi de stat”.

O altă semnificaţie a sublinierii are în vedere „luarea grabnică de măsuri faţă de acest fenomen de către instituţiile de partid şi de stat cu răspundere în domeniu până nu este prea târziu şi deviaţionismul cul­tural să se răspândească nepermis de mult”.

În a treia subliniere, organele sunt aver­tizate despre faptul că poetul ANGHEL DUMBRĂVEANU exercită un trafic de influenţă (cum am spune astăzi) pe lângă un fost legionar (OVIDIU COTRUŞ) să publice un fost legionar (ION MAXIM). Prin urmare, şi în acest caz (sublinierea nr. 3), implicaţiile sunt profunde, iar munca Direcţiei Regiunea Banat, Serviciul III rodni­că şi utilă conducerii de partid şi de stat.

Mai mult încă: doritor să ajute lectura,

maiorul Coşeriu Ioan procedează şi la o semnalizare a sublinierilor numărul I şi II cu o verticală spre care se îndreaptă pilduitor două săgeţi menite să atragă atenţia asupra importanţei şi gravităţii acestora.

PENTRU UN SUPRAREALISM AL ORÂNDUIRII SOCIALISTE

Domnul informator Traian produce şi dumnealui o Notă informativă despre o şe­dinţă de cenaclu a Filialei Uniunii Scriitorilor din 14 iunie 1966, având ca temă poeziile numitului Marcel Turcu. Aceeaşi dilemă (scriitura să fie a doamnei dactilografe Otvos sau a domnului informator Traian?) ne în­cearcă şi aici, de data asta într-un fragment de text care ambiţionează să dea seamă des­pre discuţiile prilejuite de halucinaţiile tex­tuale de obârşie suprarealistă ale numitului luat sub supraveghere. Pasajul citat are de toate: stâlceli, aiureli terminologice, candoare ideatică în rezumatul pe care-l face prezen­tării referatului critic al lui Nicolae Ciobanu:

„MARCEL TURCU a fost caracterizat drept poet al neliniştilor de structură pe de o parte satanică, de altă parte generoasă de un incarfarnism (sic!) structural lăudat, capabil sa facă «sondaj ameţitor în propriul abis spiritual şi să aibă viziuni halucinante împinse în grotex (sic!) şi chiar macabru, dar fiind de un orgoliu generos şi constructiv – ce se poate firesc încadra în spiritul şi umanitatea epocii noastre(! ! !)» (semnele de exclamare aparţin domnului Traian, n.n.). CIOBANU încerca în fond astfel nu numai să promoveze talentul lui TURCU, cît mai ales să pledeze pentru înşuşirea unor stiluri şi metode suprarealiste în poezia noastră de azi, deci a se pleda pentru o poezie neosuprarealistă care să slujească idealurile epocii Noastre.

Se baza (numitul Ciobanu, desigur, n.n.) pe afirmaţia că TURCU MARCEL scrie o poezie «de totală dăruire» care este un refuz al egalaţiei, (sic!) iar sentimentul neliniştei care-l însoţeşte ca o umbră este o dovadă, după el, că poetul refuză inerţia»”.

Aşa să fie! Să nu uităm: la notele care însoţesc Nota, maiorul încheie ca un happy end hollywoodian: „Activitatea cenaclului literar a încetat, urmînd a fi reluată în luna septembrie 1966. Pînă atunci agentul ne-a rugat să nu mai facem întîlniri organizate, fiind şi el în vacanţă”.

Articolul a fost publicat în versiune primă în revista Orizont. Multumim autorilor pentru permisiunea de a-l reproduce.